Cum arată terapeutul de psihoterapii scurte

Psihoterapiile scurte au fost pentru mine până de curând o seminecunoscută. Un subiect despre care n-am auzit vorbindu-se decât pe scurt și în grabă, că și cum ar fi ceva neimportant și peste care putem terce repede. În momentul de față, la jumătatea seminarului nostru ele au devenit, o modalitate fascinantă de abordare a pacienților, diferită de psihanaliză clasică, dar le fel de eficientă și nu doar a pacienților cere solicită și pot tolera o terapie scurtă, ci și a celor aflați într-o terapie lungă și un moment de impas. Odată cu această schimbare, a apărut și întrebarea pe care sper că și-o pun și o parte dintre voi : aș putea eu oare să facă așa ceva? Binențeles că nu voi putea răspunde la întrebarea această pentru voi, dar voi încerca în cele ce urmează să fac un profil al terapeutului capabil să conducă o psihoterapie psihidinamica scurtă.

În primul rând este foarte important că acest terapeut să creadă în eficientă terapiei scurte. Dacă un client se întreabă :” Oare voi putea fi ajutat într-un timp atât de scurt?”, iar terapeutul împărtășește ambivalența lui, atunci prognosticul va fi rezervat.

În acest tip de lucru cu pacienții, există niște trăiri pe care terapeutul le poate avea și care ar dauna procesului: vină de a nu oferi clientului suficient de mult, senzația terapeutului că respinge sau abandonează clentul,furie pe “sistem`’ că nu facilitează accesul la psihanaliză,dificultatea de a acceptă limtarile, convingerea că terapia scurtă este mai puțîn eficientă, dificultatea de a renunta la idealul de a întră într-o ședința “fără memorie și fără dorința” și de a-l înlocui cu necesitatea de a se pregăti pentru ședința recitînd notițele din sesiunea trecută.

Cum ajunge un terapeut să poată funcționa fără aceste trăiri?

Mann și Goldman (1984) afirmă: “Terapia limitată nu este pentru terapeuți începători. Cea mai bună pregătire este terapia pe termen lung, astfel încât, viitorul terapeut să capete o imagine completă despre funcționarea inconștiență a minții, apărările eului, transfer și rezistență.
Sifneos consideră că este imposibil să fii în același timp concis și profund, activ și neinfluențat, deci este de dorit că terapeuții să se formeze de la bun început în terapii scurte, pentru a nu capătă “obiceiurile proaste” ale terapiilor pe termen lung.

Budman și Gurman (1983) sugerează că sistemul de valori și obiectivele celor două tipuri de terapii sunt diferite și încapsulate în mințile terapetului și pacientului și au mai mare importantă decât lungimea tratamentului.

Terapeuții pe termen scurt sunt mai pragmatici, mai puțin preocupați de vindecare și mai mult de schimbările de dezvoltare și cred că schimbările psihologice pot apărea în afară sau după terapie.

Mulți terapeuți formați în psihanaliză văd terapia pe termen scurt că pe un preludiu al terapiei pe termen lung. Pericolul este că preocuparea pentru tratamentul viitor îl poate face pe terapeut să fie orb la obiectivele din aici și acum, iar terapia să funcționeze că o evitare defensivă a terapeutului.

Alți terapeuți se lasă conduși de manual sau tehnici terapeutice și tind să creadă că pot să între și să iasă în și din diverse modalități terapeutice aproape după cum doresc. Ei acordă puțînă importantă contratransferului. În acest caz pericolul este că terapia devine oarecum mecanică, lipsită de senzitivitate.

Pentru a depăși aceste dificultăți Messer și Warren propun că terapeuții începători să se concentreze pe învățarea tehnicilor de psihoterapie scurtă, iar cei avansați pe rezistențele emoționale și preconcepțiile intelectuale.

Terapiile pe termen scurt sunt foarte solicitante pentru terapeut. Disciplină necesară ințierii și încheierii relației cu pacienții, numărul mare al acestora, concentratrea pe obiective și activismul terapeutic sunt epuizante emoțional.

Terapeuții sunt nevoiți să se confrunte în permanentă cu propria anxietate de separare, să se despartă continuu de oameni cu care au fost destul de apropiați. Ei au nevoie de o conținere consistentă pentru a rămâne sensibili la problemele fiecărui pacient. Există pericolul să devină fie excesiv de tehnici, fie predispuși la burnout că urmare a cerințelor acestui mod de lucru. Fără supervizare regulată acești terapeuți riscă să devină robotizați și autoritari.

Cred că cea mai importantă caracteristică a terapeutului care face psihoterapie scurtă este intuiția, această calitate evazivă, care-l conduce pe terapeut spre cele mai folositoare și eliberatoare insight-uri. Dar are oare intuiția un rol important, sau este doar o scuză pentru o indulgență de sine nelucrată? În terapia de scurtă durata terapeutul trebuie să-și permită un joc interior plin de imaginație.

Intuiția, care provine din latinescul “a se uită” este un mod de a caută și de a găsi. Așa cum a fost definită de Webster este “cunoașterea sau învățarea directă a ceva, fără implicarea rațiunii și fără teamă sau înțelegere.” În terapia de scurtă durata, apariția acestei cunoașteri instantanee, probabil nefolositoare în formă neprocesată, îndreaptă atenția terapeutului spre zone care pot să nu fie logice, dar care sunt foarte semnificative.

Este nevoie că terapeutul să aibă un simt intuitiv al “unde să se uite, la ce să se uite și în ce fel să se uite.” (Bollas 1992). Bollas vede intuiția că pe o dorința a terapeutului, care atunci când e corectă, îl ajută să exploreze locuri care ar stârni neincerdere și dezaprobare dacă ar fi supuse legilor logicii. Intuiția nu poate fi învățată, ci rezultă din respectarea capriciilor transferului și mai ales contra transferului, așa cum se manifestă ele în timpul ședințelor. Fără un pic de intuiție terapeutul nu va ști unde și cum să se uite. Ideile, sentimentele și intuițiile trebuie folosite pentru a măsură semnificația lor idiomatică și focală. Pacientul poate oricând să nu fie de acord dacă intuiția terapeutului este greșită, dar este surprinzător de câte ori un răspuns spontan intuitiv duce la ceva semnificativ.

În concluzie profilul pe care l-am construit eu pentru terapeutul capabil să lucreze psihoterapie psihodinamică pe termen scurt, arată cam așa:

• foarte intuitiv,
• bun cunoscător al teoriei psihanalitice,
• format în psihanaliză dar scăpat de prejudecățile asociate acestei metode,
• cu o bună capacitate de a-și gestiona anxietatea de separare,
• cu ceva experiență clinică,
• cu o foarte bună capacitate de a relaționa cu clienții
• foarte rezistent la stress-ul emoțional.

Iulie 2023

Bibliografie:

Coren, A. (2001) Short-term psychotherapy, a psychodynamic approach, Palgrave Macmillan

Eppel, A. (2018) Short-term psychodynamic psychotherapy, Springer

Sifneos, P. (1987) Short-term dynamic psychotherapy, Evaluation and Technique, Springer