Ferenczi și Disocierea

 “Fără simpatie nu există vindecare( Cel mult intuiții în privința genezei suferinței) “ Jurnal Clinic 13.aug.1932

Date personale și de istorie de viață

Sandor Ferenczi s-a născut la 7 iulie 1873. A fost al 8 lea copil din cei 12 pe care i-au avut părinții săi. Tatăl său fiind administratorul unei librării, mai apoi tipograf și editor, cultiva în familia sa o atmosferă stimulatoare intelectual, astfel adolescentul Sandor scria poeme și se preocupa de hipnoză fiind un licean strălucit în cadrul Colegiul protestant al orașului. El studiază apoi medicina la Viena și obtine diploma de medic în 1894. Din păcate tatăl său moare cand el avea 15 ani. Din mărturiile familiei reiese că Sandor fusese copilul preferat al tatălui său.

Din 1897, după terminarea stagiului militar se stabilește în Budapesta și practică medicina, lucrând cu diferite tipuri de pacienți și categorii sociale: prostituate, bătrâni, săraci, oameni în conflict cu legea. Totodată in 1900 își deschide propriul cabinet și lucrează aici ca medic generalist si neuropsihiatru.

Personalitatea lui caldă și sensibilă împreună cu spiritul lui cultivat și curios îi conferă adevărate calități de a se îngriji de ceilalți oameni și îl ajută la o reală dezvoltare în domeniul umanist , medical, psihiatric si terapeutic. Chiar înainte de a-l cunoaste pe Freud, publica articole care dezvaluie aceste arii de interes (‖ Constiintă  și  dezvoltare‖,  ―  Homosexualitate  feminină‖,  ―Valoarea  terapeutică  a hipnozei‖).

Întalnirea cu Freud si relația Ferenczi- Freud Freud (1856-1939)

Ferenczi (1873-1933)

Prima întalnire a lui Ferenczi cu Freud a fost la Viena în februarie 1908. Freud avea 52 de ani și Ferenczi 35. A fost dragoste la prima vedere. Ferenczi a dezvoltat o admirație enormă față de Freud a cărui pesonalitate nu-i lăsa niciodată indiferenți pe interlocutorii săi iar Freud în stilul lui cald dar mai serios i-a mărturisit la un moment dat că și l-ar fi dorit ginere.

Ferenczi găsește in Freud un ―tată‖ care aparent nu se teme să se sprijine pe un ―fiu‖ și pare chiar că poate suporta etapele luptei acestuia pentru afirmarea și independența  sa  iar  Freud  găsește  un  ―fiu‖  care  combină  într-un  mod  unic abilitațile teoretice cu cele clinice și e dispus să lupte pentru ― Cauză‖.

Totuși în 17 ianuarie 1930, după o întâlnire, Ferenczi îi scrie lui Freud:‖În relația dintre dumneavoastră și mine este voba (cel puțin în mine) de o încâlceală de diferite conflicte emotionale și de poziții. Ați fost mai întâi maestrul meu venerat și modelul meu de neatins (...) Apoi ați devenit analistul meu și circumstanțele defavorabile nu au permis ducerea analizei mele până la capăt. Ceea ce am regretat în special este că în analiză, nu ați perceput în mine și dus la abreacție, sentimentele și fantasmele negative, parțial transferate. (...) A trebuit pentru asta o auto-analiză foarte anevoioasă, efectuată retroactiv, extrem de metodic. Desigur, asta era legat și de faptul că am putut abandona poziția mea cam adolescentină, ca să-mi dau seama că nu trebuia să depind într-atât de complet de bunăvoința dumneavoastră, altfel spus că nu trebuia să supraestimez importanța mea pentru dumneavoastră‖.

În  7  ianuarie  1932  Ferenczi  începe  să  scrie  ―Jurnalul  Clinic‖.  Ultimele însemnari apar pe 2 octombrie.

În septembrie în același an, Ferenczi se oprese la Viena pentru a-i citi lui Freud articolul ―Confuzie de limbaj între adulți si copil. Limbajul tandreții și cel al pasiunii‖. Freud nu e de acord cu conținutul și se opune publicării lui. Totuși Ferenczi îl expune la al XII Congres Internațional de la Wiesbaden (Germania).

În 2 octombrie Freud îi scrie lui Ferenczi:‖ (...) Nu mai cred că vă veți îndrepta, așa cum m-am îndreptat eu cu o generație mai devreme (...). De doi ani v- ați îndepărtat sistematic de mine...Cred că sunt în mod obiectiv în măsură să vă demonstrez eroarea teoretică în construcția dumneavoastră, dar la ce bun? Sunt convins că sunteți inaccesibil la orice punere în discuție.‖

La începutul lui 1933 starea lui Ferenczi se înrăutațește, se instalează un sindrom neuro-anemic ca urmare a evoluției anemiei Biermer.

În 22 mai Ferenczi moare fulgerator din pricina consecințelor tulburărilor respiratorii secundare unei mielite.

Articolul  ―Confuzie  de  limbaj‖  este  retras  de  la  publicarea  prevazută  în Revista Internațională de Psihanaliză, iar ― Jurnalul clinic‖ este publicat abia in 1969 la 37 de ani după moartea sa.

Freud scrie totuși în necrologul lui Ferenczi:‖Lucrările lui au tranformat toți analiștii  în elevi  ai lui‖adăugând ―Ne-ar  fi imposibil să credem că  istoria științei noastre îl va uita vreodată.‖ S-a referit aici la munca lui Ferenczi până in 1927, urmân să repudieze munca acestuia ulterior acestui an, perioada când încep de fapt să se contureze ideile lui cu privire la disociere, pe care din cauza acestei legături complexe în care se afla cu Freud nici nu a putut să o numeasca așa, folosind mai mult termenii de fragmentare și clivaj.

În acest dialog implicit și explicit cu Freud care s-a țesut peste decenii, stă izvorul și materialul din care și-a tras seva munca lui Ferenczi ca teoretician și ca terapeut totodată.

Revenind la Disociere

Cu toate ca Ferenczi a cunoscut și folosit munca lui Janet în dezvoltarea teoriilor sale, acest fapt a rămas multă vreme puțin cunoscut și discutat.

În 1911 Ferenczi spunea:‖ Charcot, Mobius și Janet au arătat clar că....mintea umană este ... o structură foarte complexă din care conștiința este doar fațada exterioară, în timp ce adevăratele forțe și mecanisme motorii se găsesc intr-o a treia dimensiune, adică în profunzimea minții din spatele conștiinței. Este adevărat că acești oameni de știința ...au continuat să creadă că divizibilitatea și dezintegrarea conștiinței se găsesc doar într-o minte afectată psihologic, care poate este congenital prea slabă pentru sinteza necesară, pentru integrarea forțelor minții. Ei nu au observat că isteria arată doar intr-o formă exagerată și distorsionată ceea ce se întamplă în fiecare ființa umană.‖

Din 1918 dezvoltă tot felul de inovații tehnice care să-i permită să-i ajute mai mult pe pacienții săi care nu se potriveau abordării clasice (Tulburări grave de caracter, pacienți narcisici, cazuri limită).

Astfel prima inovație este  ―Tehnica activă‖- o nouă abordare care constă în interdicții și injoncțiuni ale analistului care nu mai urmărește asociațiile libere (care lasă clivate și închistate părți ale pacientului) ci incită pacientul la o atitudine mai activă, provocând întoarcerea refulatului prin punerea în act și apariția afectului. Chiar daca această tehnică duce și la anumite dezvoltări teoretice cum ar fi conceptul de ―experiență trăita‖ , opozabil conceptului de ― lămurire‖ rezultat din aplicarea tehnicii clasice freudiene, Ferenczi nu recomandă folosirea tehnicii active decât în situații exceptionale și nu pe termen lung, pentru ca in 1926 să renunțe la ea prin scrierea articolului ―Contraindicații ale tehnicii active".

Începând din 1927 prin munca lui începe treptat să se separe de Freud. Pentru el nu mai este vorba de destinul pulsiunilor pacienților săi ci despre durerea lor psihica extremă, uneori chiar fizică.

În   1928   face   a   doua   inovație   ― Elasticitatea   ―   tehnicii,   cumva   opusă principiului tehnicii active, prin care încearcă o abordare suplă care să nu frustreze inutil pacientul și prin care se pune în situația de a ―simți împreună cu‖ pacientul, utilizând tactul psihologic în a analiza ce, cum și când i se transmite pacientului astfel încât acesta să simtă o atitudine de empatie si bunătate care să-i dea un sentiment de întelegere, îngăduință și răbdare din partea analistului împreună cu autenticitatea și onestitatea sa în a-și admite greșelile. Apare întrebarea despre limite și automat pâna unde își poate însoți analistul pacientul ca un elastic? Aduce în discuție cu fermitate a doua regula fundamentală a psihanalizei și anume Analiza analistului și reformulează aspecte ale travaliului specific contratransferului analistului. Pornind de la aceste schimbări în tehnică apare articolul ―Principiul de relaxare si neocatharsis‖ (1930) in care sustine:

―simptomele   isterice   își   vor   face   apariția   brusc...adesea   însoțite   ulterior   de amnezie....trecutul reconstruit a avut mai mult din sentimentul de realitate și concret decât avea pâna atunci, o aproximare mult mai apropiată de o amintire reală...Am putut să...obțin informații importante despre părți disociate ale personalității.‖

Cu alte cuvinte această tehnică îi permitea analistului să intre în contact direct cu copilul din pacient și să afle informații despre trauma suferită.

Pornind de aici elaborează o teorie nouă asupra traumatismului, reflectată în ultimele sale lucrări.

El susține:‖ Prima reacție la un șoc pare să fie întotdeauna o psihoză tranzitorie,...clivarea psihotică a unei părți a personalității. Partea disociată continuă oricum să trăiască ascunsă, străduindu-se neîncetat să se facă simțită, fară a găsi nicio descărcare în afara simptomelor nevrotice.

Pe de altă parte această teorie se referă și la copilul prea bine crescut , ale cărui fantasme infantile au fost reprimate de o educație rigidă și anti sexuală și asupra  căruia  ―Traumatismul  sexual‖  cu  condiția  să  nu  fi  fost  prea  devreme  sau excesiv sau prea intens, poate avea rol de‖ traumatism anti-traumă‖.

Dar de asemenea elaborează și o explicație asupra traumatismului în sine, care nu este un incident, nici o amintire nici o fantasmă inconștientă. Traumatismul este rezultanta a trei factori:

-Limbajul pasional al adultului cu care acesta răspunde cererii de tandrețe a copilului

-Negarea suferinței psihice a copilului

-Introiectarea de către copil a sentimentului inconștient de vinovație al adultului Ferenczi introduce pentru prima oară conceptul de   “Identificare cu agresorul” și il descrie foarte clar în articolul ―Confuzie de limbaj‖.(1932)

―Prin identificare, sau să spunem, prin introiecția agresorului, acesta dispare ca parte a realității externe, și devine intra - în loc de extra-psihic; intra-psihicul este apoi supus, într-o stare de vis, precum este transa traumatică, procesului primar, adică conform principiului plăcerii, poate fi modificat sau schimbat prin utilizarea unor halucinații pozitive sau negative. În orice caz, atacul ca realitate externă rigidă încetează să mai existe și în transa traumatică copilul reușește să mențină situația anterioară de tandrețe.”

Se  creează  astfel  o  ―relație  pasională‖  cu  un  obiect  intern  posedant/posedat care se developează în cura analitică sub forma unui transfer pasional. Ferenczi consideră că spre deosebire de tehnica clasică care poate retraumatiza prin rigiditate  și  ―ipocrizia  profesională‖,  noile  tehnici  vizează  creerea  unor  condiții optime pentru dezvoltarea unor astfel de mișcări transferențiale, pentru a pune în lumina  ceea  ce  odată  a  fost  fixat  regresiv,  clivat  și  apoi  închistat,  un  ―clivaj  al propriei persoane, intr-o parte îndurerată și brutal distructivă și o altă parte, omniscientă dar și insensibilă.‖ (Ferenczi).

De asemenea clivajul pe care Ferenczi îl numește - Clivaj narcisic - are consecință   ―izolarea -   unei   părți   a   corpului   (mână,   cap,   degete) - Clivajul somatopsihic.

Pe 2 octombrie 1932 notează în Jurnalul Clinic:

―Regresia în faza embrionară în timpul analizei. ( în dezintegrare organică).(..) Este posibilă o nouă soluție a problemei personalității după o asemenea scufundare în traumatic? În cazul meu o criză sanguină a survenit în momentul în care mi-am dat seama că nu doar că nu pot să contez pe protecția unei‖ forțe superioare‖ ci că, dimpotrivă, voi fi strivit de această forța indiferentă, îndată ce voi merge pe drumul meu și nu pe al ei. (..) Și la fel cum în prezent trebuie să-mi construiesc noi globule roșii, așa trebuie (daca pot) să-mi creez o nouă bază de personalitate și să o abandonez pe aceasta ca falsă și puțin fiabilă? Am aici de ales între a muri și ―a mă reamenaja, și asta la vârsta de 59 de ani?

Un alt aspect important al acestei teorii a traumei îl reprezintă această reluare a conceptului de “prunc înțelept “, apărut în 1923, atât în articolul Analiza copilului cu adulții cât și în articolul Confuzie de limbaj.

Din această poziție pacientul/copilul traumatizat, poate să-l perceapă pe psihanalistul său orientat pe înțelegere ca în cura clasică, ca pe un agresor, ca pe un bolnav pe care încearcă să îl vindece cum altă dată ca un ― prunc înțelept‖ a fost psihiatrul părinților săi.

Din cauza permisivității absolute în această tehnică, prins în transferuri masiv regresive, Ferenczi recunoaște că a ajuns într-un impas teoretico-clinic.

Blocat în stări transfero - contratransferențiale pe care încearcă să le explice, introduce Analiza mutuală, ultima tehnică, descrisă pe larg în Jurnalul Clinic (1932). Această tehnică este menită să elimine petele oarbe formate din partea inconștientă traumatică clivată atât din pacient cât și din analist. Din păcate această alegere riscantă eșuează iar notele din jurnal reflectă recunoașterea de către Ferenczi a acestui lucru, constatând efectele negative atât asupra pacienților cât și asupra lui.

Prin toate aceste tehnici el a încercat să facă pentru pacienții săi ceea ce nu a făcut Freud pentru el, să le acorde bunăvoința și înțelegere, să atingă în relație acel nivel preconflictual caracterizat de iubirea primară. Nu degeaba se spunea că a încercat să-și vindece pacienții prin iubire și că dacă Freud a fost tatăl psihanalizei, Ferenczi a fost mama.

Jurnal Clinic-Fragment

―21 februarie 1932

Fragmentare

Avantaje psihice: Scutirea de neplăcere, rezultată din realizarea unor legături și prin abandonarea acestor legături. Clivajul în două personalități, care nu vor să știe nimic una despre cealaltă și care sunt grupate în jurul unor tendințe diferite, evită conflictul subiectiv. Odată cu pierderea capacității de a suporta neplăcerea, lipsa de coeziune crește până la fuga de idei; psihoza halucinatorie din timpul unei febre ridicate este o “atomizare”a activității psihice. O dezorganizare și o anarhie asemănatoare apare și pe tărâm organic. Cooperarea organelor devine mai redusă sau înceteaza; este de fapt o abandonare temporară a individualității corporale (...) Relaxarea deplină introdusă de abandonarea de sine, poate crea circumstanțe mai favorabile pentru putința de a suporta agresiunea.”

Concluzii

Având un alt mod de a asculta pacientul și conștient de importanța transferului și contratransferului Ferenczi reușește să ajungă cu pacientul sau în punctul de ―a fi cu acel copil‖ din pacient în cabinet și nu a fi cu pacientul ―ca un copil‖, punctând implicit diferența între disociere și regresie/refulare și aducând o serie de inovații clinico teoretice astfel:

-introduce ideea de Analiză didactică

-aduce în discuție conceptul de‖Prunc înțelept‖,de clivare a eului și de organizarea unei personalități ―ca și cum‖ secundară suferinței traumei, anticipând conceptul de ― fals sine al lui Winnicott.

-vorbește despre fragmentarea creata de traumă și de aici de stări multiple ale sinelui, depersonalizare, derealizare, tulburea disociativă de personalitate, clivajul psihic și somato-psihic.

-formulează pentru prima dată ideea de ― identificare cu agresorul‖ a copilului care ia  asupra  lui  ―răutatea -  în  dorința  de  a-și  salva  părinții  și  a-i  păstra  în  lumina tandreții și iubirii, deschizând drumul lui Fairbairn care dezvoltă acest concept împreună cu o întreagă nouă arhitectură a minții.

Decembrie 2020

Cuvinte cheie

Fragmentare, Clivaj, Ascultare, Confuzie de limbaj, Prunc înțelept, Bunătate= înțelegere analitică, Analiză didactică, Identificare cu agresorul

Bibliografie:

Sandor Ferenczi - Jurnal Clinic

Sandor Ferenczi - Confuzie de limbaj între adulți și copil Thierry Bokanowski - Sandor Ferenczi

Gabriele Cassullo - A nu se mulțumi cu puțin

Elisabeth Howell & Sheldon Itzkovitz - The Dissociative Mind in Psychoanalysis: Understanding and Working With Trauma

Elisabeth Howell - The Dissociative Mind