Evoluția conceptului de disociere

Melanie Klein – despre disociere

Consideratii privind Teoria kleiniana a

MELANIE KLEIN
- Despre disociere -

Prezentator - Rita Teodoru

Teoria kleiniană, cu accent pe simbolizare, contratransfer, identificarea proiectivă, enactment și importanța experienței imediate a analistului în înțelegerea experiențelor renegate și disociate ale pacienților, a deschis un spațiu pentru o apreciere mai profundă a teoriilor simbolizării din cadrul teoriei contemporane a traumei. Eșecul în dezvoltarea capacității de gândire simbolică este un element constant și critic atât în disociere, cât și în capacitatea de a metaboliza trauma.

Pentru o mai buna înțelegere, sa vedem ce ne spune teoria kleiniană. Teoria kleiniană are două dimensiuni majore:

  • o dimensiune interpersonală, care implică agresivitate, putere și structura relațiilor; și
  • o dimensiune cognitivă, care descrie dezvoltarea gândirii de la organizările concrete ale experienței ca fapt și adevăr absolute, până la experiența simbolică a înțelesului (sensului) personal, reflecția, empatia, posibilitatea și speranța.

Ambele dimensiuni sunt încastrate în pozițiile schizo-paranoidă și depresivă, care descriu felul în care o persoană își organizează experiența proprie în lume, mai degrabă decât a fi văzută ca reacționând pasiv la împingerile și tragerile forțelor interne și externe.

Poziția schizoid-paranoidă domină lumea experiențială a oamenilor care au fost traumatizați, iar disocierea structurează experiența trăirii vieții lor într-o lume atemporală și concretă de experiențe traumatice repetitive și de neschimbat. Senzația de slăbiciune, formele de relaționare masochistă, lipsa controlului și faptul de a fi un obiect/lucru în lume sunt reflexii ale experiențelor trăite în poziția pasiv schizoid-paranoidă, în timp ce sadismul, formele controlatoare (manipulatoare) de relaționare, hiper-responsabilitatea, ura de sine, vinovăția, dificultățile în a avea încredere sau a depinde de ceilalți și un sens al grandiozității sunt reflexii ale experiențelor trăite în poziția activ paranoidă.

Recunoașterea distructivității proprii și a limitărilor, sunt precursori necesari ai dezvoltării poziției depresive și a capacității pentru gândirea simbolică, care permit empatia și trăirea sinelui și a celorlalți ca oameni întregi, care au o lume internă a sentimentelor, dorințelor, intențiilor sau fantasmelor. Persoanele care au trăit trauma și sunt într-o stare disociativă sunt incapabile să-și organizeze viața din poziția depresivă, unde își pot dezvolta acel simț de a fi agentul propriei lor vieți și conștiința propriei lor vieți interne, precum și a celorlalți.

Una dintre autoarele kleiniene de marcă, Hannah Segal, descrie cele mai timpurii forme de gândire ca un proces dublu de clivaj, implicând și afectul și localizarea; înțelesul/sensul timpuriu este fie bun, fie rău iar localizarea este fie în afară, fie înăuntru. De exemplu, un bebeluș care trebuie să negocieze cu confuzia și cu excitația copleșitoare care acompaniază experiența abuzului, încearcă să separe această experiență prin clivaj, în primul rând prin relația cu afectul - bun sau rău - și apoi prin relația cu localizarea - înăuntru sau în afară.

Bion și Winnicott au extins conceptul de funcționare simbolică, cu accent pe felul în care persoana își dezvoltă capacitatea de gândire simbolică într-o relație intersubiectivă cu un părinte sau terapeut. Atât Bion, cât și Winnicott descriu capacitatea pentru experiența simbolică ca o achiziție developmentală care apare diferit în lumea experienței subiective și în lumea experienței obiective.

Conceptele bioniene de funcție alfa, reverie și travaliul de vis sunt procese simetrice de elaborare afectivă și simbolică, în care experiența similarității și identificările terapeutului sunt un prim pas în elaborarea experiențelor disociative ale pacientului.

Un accent pe contratransfer, incluzând inevitabilitatea disocierii și importanța recuperării capacității intersubiective de a conține și a elabora afectiv experiența pacientului ca subiect, și de a genera semnificație simbolică, este nucleul tehnicii kleiniene. Acest „aici și acum‖, experiența de pas-cu-pas, este extrem de important în lucrul cu pacienți traumatizați și disociativi, în care terapeutul se găsește aproape întotdeauna în stări disociative, incapabil să gândească.

Chiar dacă nu adresează direct disocierea, perspectiva kleiniană completează teoria minții disociative prin accentul pus pe formarea simbolurilor și mai apoi accesul la limbajul vorbit. Descrierea modului în care puternicele anxietăți schizo-paranoide interferează cu formarea de simboluri, baza pentru simbolizările complexe de mai târziu, rezonează puternic cu faptul că marca disociatului, în lipsa accesului la conștiință, este lipsa cuvântului, simbol eliberator de trauma.

 

***

Bibliografie:

Howell E. and Sheldon I.- The Dissociative Mind in Psychoanalysis: Understanding and Working With Trauma – cap.9 – A kleinian perspective on dissociation and trauma: Miscarriagies in symbolization – Joseph Newirth

Decembrie 2021