Mentalizarea

INTRODUCERE

Mentalizarea este absolut esențială pentru terapia orientata pe atașament, pătrunzând în aproape toate aspectele activității terapeutice. Într-adevăr, dacă terapeuții analitici ar pretinde o abilitate unică, ar putea susține că, în calitate de experți in mentalizare au luat procesul zilnic de înțelegere a ceea ce se întâmplă în mintea oamenilor, a lor și a celorlalți, și l-au rafinat într-o artă - sau meșteșug . Mentalizarea  este  ceea  ce  ―fac‖  terapeuții,  subsumând  teme  atât  de  familiare precum dispoziția către psihologic (psychological mindedness) , insightul, și reflexivitatea, dar situându-le într-un context bazat pe dovezi, filosofic subtil și de dezvoltare, fiecare dintre acestea fiind abordat în cele ce urmează. (J. Holmes,2018)

ASPECTE LEGATE DE MENTALIZARE

Există mai multe aspecte legate de mentalizare. În primul rând, este aspectul „meta-cognitiv‖ care se referă nu la capacitatea de a gândi ca atare, ci la interpretarea gândurilor și acțiunilor – a gândi despre gândire (Fonagy 1991; Main, 1991)

În al doilea rând, mentalizarea nu este în primul rând un fenomen intelectual sau rațional. Mentalizarea explicită completă (adică conștientă sau conștientă de sine) este un proces în trei etape. Este experiențial prin faptul că punctul său de plecare este un răspuns afectiv „automat‖ - un „gând‖ adesea însoțit de senzații somatice și/sau imagini. Aceasta este urmată de conștientizare sau „observarea‖ a ceea ce gândește cineva. În cele din urmă, și numai în mentalizarea explicită, spre deosebire de mentalizarea implicită, gândirea despre ceea ce cineva gândește (cf. Holmes, 20l4b).

În mentalizarea implicită apar și aceste procese, dar „pre-conștient‖ sau sub conștientizare (vezi Shai & Belsky, 20l7). Oamenii reușesc mai ales să meargă pe stradă fără să se lovească unul de celălalt. Mintea ii „calculează pe alții‖ și propriile intenții pentru a garanta trecerea în siguranță. Prezicem continuu stările mentale ale celorlalți fără a fi conștienți în mod special de cum, sau chiar de ce o facem - indiferent dacă sunt triști sau supărați, plictisiți, preocupați etc. Doar atunci când predicțiile noastre merg prost, sau apare conflictul sau nefericirea, devine necesară mentalizarea explicită de care sunt preocupați terapeuții.

În al treilea rând, mentalizarea se referă la semnificațiile pe care le atribuim acțiunilor noastre proprii și ale altora - adică ipotezelor pe care le folosim pentru a înțelege de ce ne-am fi putut gândi sau face ceva.

Acest lucru se leagă de un al patrulea aspect: mentalizarea ca atribut cheie al persoanelor - și al altor „ființe sensibile‖ - spre deosebire de lumea pre-primată și cea neînsuflețită.

Elementul central al mentalizării este „poziția intențională‖ a lui Dennetts (1987) - capacitatea de a avea proiecte, dorințe (desires) și dorințe (whishes). Mentalizarea este, de asemenea, legată de empatie prin faptul că implică abilitatea de a te pune în locul altora, ceea ce înseamnă a-l vedea pe celălalt ca o persoană sensibila (simțitoare), ca opusa unui „lucru‖. In cele din urma, mentalizarea nu este o proprietate fixă a minții, ci un proces, o abilitate, care în orice moment poate fi prezentă sau absentă într-un grad mai mare sau mai mic. Unul dintre modurile semnificative prin care terapia induce schimbarea este de a-i ajuta pe subiecții săi - adulți, părinți, copii „să dezvolte abilități de mentalizare (Bateman 8c Fonagy 2004; Sadler eral, 2013; Slade, 2006).

MENTALIZAREA ÎN VIZIUNEA LUI PETER FONAGY

Mentalizarea este efortul făcut de mintea cuiva pentru a înțelege comportamentul altei persoane prin prisma gândurilor, trăirilor, credințelor și convingerilor acelei persoane. Cuvântul mentalizare a apărut în secolul XVI și descria efortul făcut de mintea cuiva. Psihoterapeuții au început sa-l folosească abia în anii 1980,odată cu dezvoltarea necunoștinței care a demonstrat ca exista anumite părți din creier care sunt destinate exclusiv procesului de înțelegere a comportamentului in funcție de ce se află în spatele lui. Primii terapeuți care au folosit cuvântul mentalizare au fost cei din grupul de lucru de la Londra, condus de Peter Fonagy, când au descris părinții care încercau să-și înțeleagă copiii, să le înțeleagă comportamentul prin prisma adevăratelor lor gânduri, sentimente, convingeri și credințe. Aceasta înțelegere va determina atitudinea pe care părintele o va avea față de copil. Sa luam de exemplu, un copil, care la petrecerea de ziua lui, apare cu toată fața mânjita de ciocolata pentru ca și-a scufundat-o în tort.

Părintele poate să creadă ca a făcut asta pentru amuzament, și să râdă împreună cu el, sau să se gândească că a fost nerecunoscător, ca a stricat tortul pe care el a muncit să-l facă și ca vrea să distrugă petrecerea , și sa aibă o atitudine dezaprobatoare. În același timp, copilul se uită la părinte și încearcă să se vadă pe sine in reacția lui. Acest moment în care cei doi oameni încearcă să-și ‖citească „ mintea unul altuia se întâmplă într-o clipă. Înțelegerea intuitiva a comportamentului copilului, precum și înțelegerea de către copil a reacției părintelui, poate face acea interacțiune una plină de bucurie, care se va transforma într-o amintire frumoasa pe viață pentru amândoi, sau poate deveni o sursă de anxietate pentru copil, a cărui intenție nu a fost înțeleasă și a fost întâmpinată cu dezaprobare, iar spontaneitatea poate deveni o amenințare. Unor părinți le este foarte greu să-l vadă pe copil așa cum este, adică ca pe un copil și au tendința sa proiecteze pe el propriile lor idei despre ceea ce ar fi vrut sa facă copilul, ceea ce poate fi nesănătos. Nici un părinte nu face acest lucru intenționat, pur și simplu uneori sunt obosiți, alteori anxioși și se grăbesc sa tragă concluzii. Este foarte important sa înțelegem impactul culturii și stilului de viață actual asupra metalizării. Deoarece mentalizarea este esența relației dintre copil și părinte. Deoarece copilul se uită la părinte și încearcă să se vadă pe sine in mintea adultului care este acolo pentru el. Exclusiv. Datorită naturii acestei relații care este o relație de atașament. Înlocuirea acestei relații cu orice tip de stimulare, de tip televizor poate fi catastrofală, deoarece nu-i dă copilului posibilitatea să se recunoască pe sine. Consecința este că peste 10 ani acel copil va deveni un adolescent rigid, închis în sine si violent. În Anglia guvernul a investit foarte mulți bani în gestionarea copilăriei timpurii și rezultatul a fost ca peste 10 ani a scăzut rata crimelor violente. Durata de timp pe care părintele o petrece cu copilul este mai puțin importantă decât calitatea acelui timp. Iar calitatea se referă nu atât la momente de bucurie sau plăcere, cât mai ales la a fi acolo pentru a ajuta copilul să rezolve problemele pe care nu le poate rezolva singur. Dacă acest canal de comunicare se păstrează copilului îi va fi din ce în ce mai ușor să interacționeze cu ceilalți și să ceară ajutor la nevoie. Dacă acest canal se pierde,copilul va deveni anxios, rigid, închis în sine și din ce în ce mai puțin dispus să învețe. Căci acesta este scopul nostru pe lumea aceasta : să învățăm. Noi nu suntem decât niște mașini de învățat și de predat.

EȘECUL MENTALIZĂRII

Dacă experiența internă nu întâlnește înțelegerea externă, aceasta rămâne neetichetata și confuză, iar afectul violent generează o discontinuitate suplimentară. In cazul eșecului de oglindire a stării sale, este posibil ca copilul să internalizeze starea mamei ca parte a structurii sale proprii ,adică imaginea mamei despre copil ca fiind înfricoșător sau imposibil de gestionat. Această imagine dureroasă trebuie apoi externalizata, astfel încât copilul sa aibă o reprezentare de sine suportabila și coerentă. Nucleul disociat al sinelui este mai degrabă o absența decât un conținut psihic autentic. Acesta reflectă o fisură a granițelor sinelui, ce creează o deschidere către colonizarea cu stările mintale ale figurilor de atașament. Odată internalizată și blocată în cadrul reprezentărilor de sine, această reprezentare

„străină‖ va trebui expulzat[ nu numai pentru că nu se potrivește cu sinele constituțional, ci și pentru ca este persecutorie. O astfel de externalizare poate funcționa numai dacă mama este suficient de controlabila pentru ca reprezentarea străină a sinelui să fie experimentată ca externă. Acest mecanism este un exemplu de identificare proiectiva. Modelul dezorganizat de atașament își are rădăcinile într-un sine dezorganizat. Individul când este singur, se simte nesigur din cauza unei reprezentări chinuitoare din care nu poate scăpa, deoarece este experimentată din interiorul sinelui. Cu excepția cazului în care relația permite externalizarea, individul se simte expus riscului de dispariție, de fuzionare psihologică și de pierdere a coerentei și a limitelor relației. La maturitate, reprezentarea de sine dezorganizată se manifestă ca o nevoie copleșitoare de control al celuilalt.

ÎN LOC DE ÎNCHEIERE

„…mentalizarea e mai mult o atitudine decât o aptitudine, o atitudine cercetătoare și respectuoasă în privința stării mintale a altor persoane, conștientă de limitele cunoașterii celorlalți si reflectă perspectiva că înțelegerea trăirilor celorlalți e importantă pentru menținerea unor relații sănătoase și reciproc satisfăcătoare.‖ (Fearon 2006)

„ mentalizarea semnifică putința de a te vedea pe tine însuți din afara și pe ceilalți dinăuntru‖ (J. Holmes,2018)

Ianuarie 2021