Micul Hans

Micul Hans era un băiețel simpatic care s-a născut într-o familie de tineri violoniști care se aflau în cercul apropiat al lui Freud. Nu numai că mama sa și-a făcut analiza cu Freud iar tatăl său făcea parte din cercul de adepți de la serile de miercuri, Freud însuși era invitat la masă în casa lor și  dădea diverse sfaturi tânărului cuplu, împărtășind interese și respect reciproc. Pentru că în acele vremuri Freud căuta să-și valideze anumite teorii și să găsească răspunsuri la multe din întrebările psihanalizei care încă nu aveau răspuns, și-a sfătuit prietenii și colaboratorii să observe și să noteze diverse aspecte din viața lor, a copiilor lor uneori chiar și a partenerilor, acestea fiind subiecte de discuție obișnuite în acea vreme, inclusiv încercări de interpretări sălbatice și analize reciproce de salon. În acest context nu mai ni se pare deloc ciudat ca tatăl lui Hans, Max Graf, și-a dat acordul pentru publicarea notițelor despre Hans inclusiv apariția fobiei și tratamentul psihanalitic al acesteia.

Hans avea aproape 5 ani când a început manifestarea fobiei lui (ianuarie 1908). El a început să simtă frică intensă de cai, teama că-l vor mușca și a început să refuze să mai iasă din casă pe stradă, cerând să rămână acasă cu mama lui. Acest lucru era destul de supărător pentru părinții lui, în Viena acelor vremuri trăsurile fiind foarte des întâlnite pe stradă, ei chiar stând vis-a-vis de un depozit vamal de unde marfa era încărcată și transportată cu trăsurile.

Tatăl lui Hans îi scrie lui Freud pentru a-i cere ajutorul și toată analiza copilului are loc prin intermediul tatălui, Freud și băiatul văzându-se doar o singură dată. Tot din notițele tatălui aflăm mai multe despre trăsăturile și  apucăturile micuțului băiat și dinainte de boală, care au ajutat la înțelegerea fenomenului. Hans era un băiețel vesel și simpatic, dornic de socializare cu alți copii, în special cu fetițele și era foarte atașat de mama lui, cerând deseori să vină în pat lângă ea și să fie mângâiat de ea. Pe la vârsta de 3 ani și jumătate, își descoperă penisul pe care îl numește “face pipi” și de asemenea descoperă plăcerea de a se juca cu el. Își manifestă curiozitatea în legătură cu organele sexuale ale părinților (mai târziu și al surioarei), precum și în legătură cu procesul de eliminare a excrementelor (pipi, caca) și organele aferente. Din cauza insistenței lui, mama îl lasă să asiste când ea merge la toaletă și uneori când se schimbă. Chiar după nașterea surioarei lui intră repede în cameră și vede scena nașterii încă necurățată de urmele de sânge. Tatăl este zelos cu notițele lui pe parcursul tratamentului, chestionându-l pe micul Hans asupra viselor, gândurilor și acțiunilor sale. Dacă îi e frică că va fi părăsit de mami sau de tati, ce crede despre cai, de care cai îi e frică, dacă a văzut vreodată un cal care să fi căzut, cum s-a jucat cu fetițele proprietarului în vacanță, ce i-a plăcut, ce nu i-a plăcut, ce a făcut cu mami când a fost la plimbare, dacă mami îl lasă în cameră când se schimbă sau când merge la baie, etc., informații extrem de valoroase în înțelegerea cazului.

Au fost două momente de intervenție ale lui Freud, unul indirect prin intermediul tatălui copilului și unul direct când micul Hans l-a vizitat împreună cu tatăl său la cabinet.

În prima intervenție Freud îi recomandă tatălui să-i spună copilului despre organele genitale la bărbați și la femei și anume faptul că femeile, cum de altfel văzuse și la sora lui mai mică la baie,  nu au “face-pipi” așa cum în mod eronat îl lăsase mama lui să creadă ( iar el comparând cu animalele văzute, cum ar fi calul, credea că mama are un” face-pipi” ca al unui cal ). În acest moment, Freud credea că libidoul băiatului se fixase pe dorința de a vedea” face-pipiul” mamei dând astfel prin refulare naștere  la angoasă și fobie. El subliniază pe lângă asta că înainte de a debuta fobia, angoasa își făcuse simțită prezența atât printr-un” vis de angoasă” în care Hans s-a trezit speriat că mama îl părăsise, cât și prin stări de angoasă seara, cerând să fie luat în pat de către mama. Această afecțiune intensă pentru mamă, dovedită de cele două încercări de seducere a mamei (ultima chiar înainte de apariția bolii, a întrebat-o pe mamă de ce nu pune mâna pe face-pipiul lui) este suspectată atunci că ar sta la baza refulării. Totuși se pare că ceva îi scapă lui Freud, pentru că deși s-a simțit mai relaxat după explicațiile date de tatăl său, micul Hans continuă să aibă “ prostia” ( așa îi spunea el fobiei), inițial schimbată puțin în obsesie “ trebuie să mă uit la cal și atunci mi-e frică” , pentru că după o gripă ce l-a ținut la pat 2 săptămâni, să revină în forță.

A doua intervenție a lui Freud, a fost când băiatul a venit cu tatăl său la cabinet. Atunci Freud a înțeles semnificațiile unor anumite detalii pe care le văzuse în notițele tatălui și nu și le putuse explica. Aflase că pe Hans îl înspăimântau în special caii care aveau apărători la ochi și ceva negru la gură. Trebuie să mai spun că această întâlnire a avut loc după ce Hans a avut alt vis cu manifestări de angoasă, anume visul cu girafele. “ Noaptea erau în cameră o girafă mare și una șifonată și cea mare a țipat pentru ca eu am luat-o pe cea șifonată. Apoi ea a început să țipe încontinuu și eu m-am așezat pe girafa șifonată.” Acest vis a adus o lumină asupra rivalității între micul Hans și tată, tatăl identificându-se cu girafa cea mare și ghicind că mama era girafa șifonată (fără “face-pipi”) pe care Hans o ia în stăpânire așezându-se pe ea. Având aceste lucruri în minte și uitându-se la cei doi vizitatori ai săi tată si fiu, Freud și-a dat seama că protecția de la ochii calului putea fi înțeleasă ca ochelarii tatălui și negrul de la gură ca mustața lui. Deci calul era tata.”….și i-am comunicat atunci că se teme de tatăl său tocmai pentru că o  iubește așa de mult pe mama sa. El probabil a crezut ca tatăl e supărat din cauza asta, dar nu este adevărat, tatăl îl iubește totuși, poate să recunoască fără teamă, față de el totul .”

Se pare că adevărata cauză a fobiei nu a fost afecțiunea față de mamă sau plăcerea de a se masturba pentru care aceasta l-a amenințat cu castrarea, cât ura pentru un părinte iubit care devine inacceptabilă pentru conștientul copilului. Pulsiunile agresive sunt refulate și teama de a fi castrat de către tată a fost deplasată sub forma fricii de a fi mușcat de cal. Fobia fiind un construct defensiv în fața angoasei.

În articolul din 1926 Inhibiție simptom angoasă, Freud trece de la o teorie biologică a angoasei la una în care recunoaște importanța factorului psihologic. Tot aici reia și cazul micului Hans și ne explică că nu e o simplă teamă de cai ci e o ”așteptare angoasată exact definită: calul o să-l muște” , făcând trecerea astfel către angoasa semnal și apoi la angoasa de un pericol real care duce la refularea agresivității împotriva tatălui. Deci Angoasa se găsește în Eu și ea determină refularea, nu Refularea determină Angoasa.  Eul restricționează atunci ieșirea pe stradă pentru a evita “Situația de pericol”. Rezultă de aici faptul că simptomele se creează pentru a evita Situația de pericol, în cazul micului Hans, castrarea. Castrarea însemnând în cele din urmă pierdere, ajungând astfel la o nouă formulare a angoasei și anume: Angoasa este un afect trăit de Eu ca urmare a unei primejdii și are in ultimă analiză semnificația temerii de a pierde obiectul.

Harold P.  Blum într-un articol din 2007 reia cazul micului Hans, în lumina teoriilor psihanalitice moderne și a interviurilor cu Max Graf (1952) si Herbert (Hans) Graf (1959). Astfel iese la lumină situația mult mai complicată a familiei, neînțelegerile dintre soți care au și divorțat câțiva ani mai târziu, dar în special felul în care istoria traumatizantă a vieții mamei lui Hans și-a pus amprenta atât asupra dezvoltării ei cât și a fiului său. Tatăl ei a murit când ea avea 11 luni, frații ei cei mari s-au sinucis iar o soră a avut o  tentativă de suicid. Astfel încât la 19 ani  a dezvoltat o ideație obsesională severă ceea ce a determinat-o să intre în tratament psihanalitic cu Freud. Fire nervoasă , retrasă, cu trăsături narcisice, Olga Graf a avut o relație tensionată cu fiica ei (care s-a sinucis ulterior) încă de la naștere, presărată cu  respingere, neglijare, abuz fizic, Hans asistând la toate aceste lucruri, contribuind la intensificarea vinovăției provenită din sentimentele ostile de rivalitate fraternă. Amenințările repetate cu separarea/ abandonul urmate apoi de mângâieri în pat au dus la un atașament anxios față de mamă (a afirmat și Bowlby) punându-l în contact atât cu partea seductivă a mamei cât și cu partea ei care respinge.

Ne putem gândi că mai multe evenimente premergătoare fobiei au contribuit la declanșarea acesteia, prin declanșarea anxietății de castrare și de separare, cum ar fi: expunerea la sarcina mamei și nașterea surioarei, expunerea la scena primordială dormind în patul  părinților  în primii 4 ani de viață, amigdalectomia pe care a suferit-o fără o pregătire psihologică potrivită, despărțirea de bona lui pe care a avut-o timp de un an și de care a fost foarte atașat, neputința tatălui de a-l apăra de comportamentul mamei.

Freud a văzut cazul micului Hans având în centru un complex Oedip pozitiv. Blum consideră că în prezent sub lumina teoriilor contemporane , cazul poate fi văzut ca incluzând și un complex oedipian negativ, antecedente preoedipale și narcisism. De asemenea teama lui față de tată poate fi înțeleasă în prezent ca fiind parțial, deplasarea fricii de impulsurile agresive ale mamei și de agresivitatea lui către mamă. Tatăl lui a constituit un important obiect al iubirii cu care Hans s-a identificat, oferindu-i în felul acesta o alternativă crucială la relația cu mama. Acest lucru s-a regăsit în viața lui de adult sub forma unei cariere profesionale de excepție dar a unei vieți maritale profund tulburată la fel ca a părinților săi.

CONCLUZII

Micul Hans a fost în primul rând un caz tratat cu succes, Herbert Graf nu a mai suferit de fobie de-a lungul vieții.

Apoi a fost prima utilizare a psihanalizei asupra unui copil, iar acest lucru făcându-se prin intermediul tatălui său în colaborare și supervizare cu medicul.

A constituit baza clinică pentru mai multe lucrări teoretice ale lui Freud oferind posibilitatea creșterii și evoluției teoriei angoasei în lucrarea  Inhibiție simptom angoasă (1926) și  nu numai, lucrări ca: Trei eseuri asupra teoriei sexualității , Lămurirea sexuală a copiilor, Despre fobiile animalelor în Totem și Tabu găsindu-și susținerile sau dovezile aici.

Este o teorie psihanalitică în progres mai degrabă decât doar un caz de interes  istoric.

Bibliografie:

• Freud S. -Opere 2-Nevroza la copil -Editura Trei
• Freud S. -Opere 5-Inhibitie simptom, angoasa- Editura Trei
• Harold P. Blum- Micul Hans-Studiu psihanalitic asupra copilului