De(spre) Anxietate ...din perspectiva relatională

Perspectiva relațională asupra anxietății

Perspectiva relationala

Perspectiva relațională asupra anxietății

Lector - Cristina Predoiu

La începutul anilor ‘80 psihanaliza a fost cuprinsă de îndoiala de sine.

  • Ce valoare are interpretarea dacă fiecare interpretăm diferit?
  • Care este sursa cunoștințelor și autorității analistului?
  • Din ce se constituie insight-ul dacă toată experiența este ambiguă și deschisă unei multitudini de sugestii interpretative?
  • Care este forța terapeutică ce animă psihanaliza dacă centralitatea interpretării și insight-ul sunt puse în discuție?
  • Explicit sau implicit, toți scriitorii relaționali timpurii și toate lucrările din prima generație relațională s-au străduit să răspundă la aceste întrebări.
  • Răspunsurile au diferit, însă întrebările în sine au dat naștere tradiției relaționale.
  • Stephen Mitchell (1946-2000) - „părintele” psihanalizei relaționale, s-a opus cu desăvârșire oricărui lucru care ar putea avea tendința de a concretiza fundamentele gândirii relaționale.
  • La sugestia cuiva ca ar fi bine sa facă un “manual” de gândire relațională, Mitchell ar fi spus:

          «Asta ne mai lipsește, în locul cuiva care se ridică la o conferință și spune că ceva nu este „suficient de psihanalitic” noi vom crea cel mai rău inamic al nostru și peste 10 ani oamenii se vor ridica la întâlnire și își vor spune reciproc că munca loc nu este suficient de relațională!»

  • Perspectiva relațională s-a născut în anii “80, ca o modalitate de a integra aspecte ale teoriilor psihanalitice interpersonale cu teoria britanică a relațiilor de obiect (Fairbairn, Winnicott).
  • A început ca o critică a viziunilor mai tradiționale.
  • Prima generație de scriitori relaționali au fost Aron, Mitchell, Hoffman, Ghent, Harris, Benjamin, Altman, Dimen, Bromberg, Stern, Ehrenberg, Jody Davies). Acestia au reliefat dificultățile epistemologice legate de:
    • neutralitatea analitică și abstinență,
    • „problema” subiectivității analistului în cadrul unui model al acțiunii terapeutice eminamente bazat pe insight-pulsiune,
    • diferențele dintre un model bazat pe conflictul pulsiunilor și un model de conflict relațional
    • diferențele legate de modul in care privim formarea vieții intrapsihice din fiecare perspectivă.

Întrebările structurante ale perspectivei relaționale – Jody Davies

Jody Davies propune 3 întrebări structurante care i-au impulsionat pe gânditorii relaționali să scrie, la care aceasta răspunde ținând cont de propria gândire din perspectiva freudiană/ a relațiilor de obiect și de cea kleinienă.

  1. Provocarea constructivistă si rolul subiectivitații analistului
  2. Natura minții și a structurii psihice
  3. Impact asupra acțiunii terapeutice: interpretare și experiența de sine

ÎNTREBARE 1: PROVOCAREA CONSTRUCTIVISTĂ ȘI ROLUL SUBIECTIVITĂȚII ANALISTULUI

  • Cum știe analistul ce crede că știe și ce implicații are aceasta în lucrul cu pacienții? La ce folosește interpretarea tradițională, ca mod central al procesului terapeutic, dacă este construită idiosincrasic, de către fiecare analist în parte, provenită din propriul proces psihic inconștient?
  • Nu există nicio formare psihanalitică în lume care să scape analistul de propriul inconștient.
  • Dacă există un singur factor care să unească analiștii relaționali, acesta este convingerea structurantă că nu suntem niciodată pe deplin cunoscători ai propriei minți și, prin urmare, nu știm niciodată pe deplin de ce suntem capabili în cursul desfășurării unei analize.
  • Chiar dacă se oscilează între atenția acordată relației interpersonale dintre pacient–analist în “aici și acum” și particularități ale lumii interne a relațiilor de obiect ale pacientului, perspectiva este „bi-personala”.
  • Dacă accentul se pune pe interpersonal sau intrapsihic, procesul de înțelegere analitica va reflecta punctul de vedere al pacientului și al analistului: două persoane, două minți - conștiente și inconștiente, două perspective distincte.
  • Este imposibil pentru pacient sau analist să înțeleagă pe deplin rolul lor sau al celuilalt în co-construirea procesului analitic fără a lua in seama ambele puncte de vedere.
  • S-a mutat atenția de la asociațiile libere ale pacientului către enactment (puneri în act) și reenactment (re-puneri în act) în câmpul intersubiectiv (Benjamin, 1990) între procesele conștiente și inconștiente ale pacientului și cele ale analistului.

ÎNTREBARE 2: NATURA MINȚII ȘI A STRUCTURII PSIHICE

  • Teoria relațională este o teorie a conflictului intrapsihic. Dar conflictul nu este între Se, Eu și Supraeu; este, mai degrabă, un conflict între experiența sinelui cuprinsă în reprezentări diferite ale diadelor sine/ceilalți.
  • Analiștii relaționali nu mai consideră conflictul intrapsihic ca fiind format de apărările Eu-lui și Supraeu-lui împotriva exprimării derivatelor pulsionale inacceptabile și a afectelor.
  • Jody Davies vede atașamentele și ruperea atașamentelor ca fiind motivațiile principale care determina acțiunile noastre și întruchipează structura psihică.
  • Persoanele semnificative de care ne atașăm și cu care ne identificăm sau ne dezidentificăm pot fi chiar persoanele care ne populează lumea dezvoltării timpurii, dar pot include și persoanele semnificative fantasmate.
  • Stări-ale-sinelui
  • Mintea este considerată ca fiind o structură mai fluidă, mai deconcentrată și multifocală, formata din multiple structuri Sine/Ceilalți care provin din cele mai vechi și cele mai semnificative relații de obiect.
  • În orientarea interpersonală, accentul va fi pus pe trecutul propiu-zis, trăit interpersonal – în termenii lui Sullivan „eu bun”, „eu rău”, „nu-eu” - dimensiuni ale tiparelor de atașament formativ.
  • Pentru alți analiști relaționali pregătiți în mod mai tradițional, relațiile de obiecte parțiale și relațiile de obiecte persecutorii și reparatorii fantasmate vor avea un loc la fel de semnificativ în conversația analitică.

Structurile Sine/Ceilalți care alcătuiesc mintea pacientului alcătuiesc și mintea analistului. Procesele de transfer-contratransfer includ conflicte ireconciliabile identificabile, atât pacient cât și analist, precum și între cei doi prin procese proiective/introiective.

  • Comentariile noastre sunt mereu un zig-zag între aici și acum; tu și eu; și trecutul, prezentul și viitorul.
  • Putem vorbi de o organizare a minții - multifocală, fluidă și în continuă schimbare, distribuită evolutiv în decursul diferitelor etape de dezvoltare.
  • Bromberg spune că analistul trebuie să dezvolte o relație intersubiectivă cu fiecare dintre stările sinelui pacientului, precum și să fie conștient de propriile stări multiple ale sinelui. Atunci când analistul reușește să țină cont de fiecare stare a sinelui, pacientul ajunge, în timp, s-o „audă” și să înțeleagă ce înseamnă pentru el.
  • După cum observă Bass, reflectând asupra contribuției lui Davies, încheierea (analizei) e posibilă doar după ce toate stările sinelui pacientului au încheiat (analiza). Fiecare stare a sinelui din „comitetul minții” are nevoie sa fie recunoscută înainte ca să se poată finaliza terapia.
  • Arta tehnicii terapeutice dintr-o perspectivă relațională implică nuanțarea intre când sa interpretezi și când sa afirmi.
  • Propunerea înțelegerilor terapeutului ca efort colaborativ care intensifică mai degrabă decât anihilează recunoașterea reciprocă și creșterea sinelui.
  • Este important pentru pacient să poată vedea și înțelege mintea analistului ca fiind separată, uneori asemănătoare și alteori diferită de mintea sa.
  • Intenția terapeutică a psihanalizei relaționale este dublă și presupune explicarea procesului inconștient și recunoașterea procesului intersubiectiv, în egală măsură.
  • Un mesaj implicit al oricărei interpretări poate da pacientului o perspectivă care îi va spori înțelegerea de sine, dar atunci când este oferit într-o anumită manieră, poate deveni și un act de anihilare psihică.
  • Poate fi însă și cazul unei interpretări care demistifică și potențează experiențele emergente, în special una care este oferita în spirit de colaborare și reciprocitate.
  • Intervenții clinice
  • Intervențiile evocatoare: acele comentarii sau comportamente care sunt concepute pentru a crea încredere prin comunicarea unui înțelegeri empatice, ce intensifică o experiența afectivă importantă, să ocupe sau să populeze o anumită “punere în scenă” a diadei transfer–contratransfer, pentru a coopera cu aceasta, astfel încât să devină mai detaliată și intensă într-un mod care, în cele din urmă, face sensul său mai clar și mai accesibil (pentru pacient și analist).
  • Impactează spațiul intersubiectiv dintre pacient și analist - destinat să liniștească, să intensifice impactul său emoțional sau să scoată la lumină o nouă dimensiune într-o maniera pusa în scena/jucata, dar încă nesimbolizată.
  • Interpretările simbolice, verbale sau nonverbale, reflectate în orice comportament analitic care este conceput pentru a intensifica conștientizarea pacientului cu privire la o anumită “punere in scenă” sau interacțiune, sau oferă un “insight” direct. Apar dintr-un proces autoreflexiv și intensifică părerea pacientului și analistului despre ambiguitate si înțelesuri multiple.
  • Intervențiile generative-verbale sau non-verbale ale analistului (sau/și de la pacient) care creează de fapt un nou context pentru explorarea analitică, o intervenție care, literalmente, deschide un nou, și de aceea neimaginat si neexplorat, domeniu psihic. Acele momente mai „poetice” care creează ceva ce nu a fost niciodată acolo înainte și țin seama de un fel de activitate auto-reflexivă care nu ar fi fost posibilă în trecut.

Concluzii

  • Psihanaliza relațională este mai mult o perspectivă decât o teorie în sine.
  • Include diverse perspective teoretice - de tipul “și/și”, o cuprindere a contrariilor (Ringstrom).
  • Consideră istoria interpersonală ca determinantă pentru personalitate și psihopatologie și plasează în centrul efectului terapeutic relația conștientă, dar mai ales inconștientă, dintre pacient și analist.
  • Intenția terapeutică a psihanalizei relaționale este dublă și presupune explicarea procesului inconștient și recunoașterea procesului intersubiectiv, în egală măsură.

 

"Predarea psihanalizei este o chestiune paradoxală: Cineva care se presupune că știe învață pe cineva care vrea să știe ce înseamnă să nu știe." - Thomas Ogden

Bibliografie:

The ”Rituals” of the Relational Perspective: Teoretical shifts and clinical implications, Jody Mesler Davies, 2018

Iulie 2022