Cartea “Terapia supravietuitoarelor adulte ale abuzurilor sexuale din copilarie: O perspectiva psihanalitica” scrisa de Jody Davies si Mary Frawley si publicata in 1994, a constituit o piatra de hotar atat in literatura psihanalitica, cat si in literatura dedicata traumei si disocierii.
Cartea a aparut ca o dezvoltare ideilor revolutionare abordate de catre cele doua autoare pentru prima data in 1991, in articolul „Procese disociative si paradigme de transfer-contratransfer in tratamentul orientat psihanalitic a supravietuitoarelor adulte ale abuzurilor sexuale din copilarie”. In aceste doua lucrari autoarele au reusit sa integreze cu succes literatura dedicata traumei cu literatura psihanalitica si au adus conceptele referitoare la disociere in mainstream-ul psihanalizei contemporane. Ele au reusit sa transforme conceptele literaturii dedicate traumei in paradigme psihanalitice.
Desi au subliniat importanta faptului ca abuzul sexual este un fapt real, ce li se intampla copiilor reali, si au descris impactul acestei traume asupra structurii psihice, ele au subliniat, de asemenea, ca recuperarea amintirilor traumatice nu este, prin ea insasi, suficienta pt vindecarea psihica.
Davies si Frawley au dezvoltat mult conceptele literaturii despre trauma, care de obicei nu accentueaza in mod deosebit disocierea, pentru a arata care este impactul disocierii generate de trauma asupra structurii personalitatii, si a construi un model bazat pe acest fapt.
Ele au afirmat ca numai „o abordare care integreaza cunostintele pe care le avem despre codificarea simbolica a amintirii traumatice cu cadrul de referinta psihanalitic-relational poate oferi o arena in care sa poata fi perlaborate asemenea amintiri traumatice”
„Convingerea noastră este că numai într-un cadru de referință psihanalitic-relațional se poate ajunge la aprecierea complexității depline a minții umane și a adaptării sale remarcabile la abuz. Acesta este modelul în care simbolurile, fantasmele, perturbările Eului și experiențele de abandon şi trădare sunt modelate și li se conferă un înțeles cu ajutorul funcției și semnificației lor intr-un sistem de configurații complexe sine-obiect. Aici tiparele relaționale complexe oferă cheia înțelegerii sistemelor specifice ale imaginilor sinelui și obiectelor prin care pacientul organizează experiența; disocierea utilizată pentru a împiedica amintirile traumatice şi fantasmele înrudite să se infiltreze și să contamineze reprezentări mai puțin rele; și clivajul, proiecția și identificările proiective, pietre de temelie ale lumii obiectelor interne ale supravietuitorilor adulti si ale dificultatilor interpersonale actuale. ”
Ele afirma, de asemenea, ca abuzul sexual in copilarie genereaza aproape intodeauna disociere. Iar acesta nu se refera numai la amintiri ale evenimentelor traumatizante si ale experientelor de abuz, ci si la multiple organizari fragmentate ale experientei, care au fost disociate de fluxul memoriei de viata a pacientului, si este nevoie sa fie integrate cu restul experientelor traite de acesta. Ele subliniaza faptul ca, „in relatie cu aceste momente traumatice au luat nastere sisteme de reprezentari de sine-obiect, care se exclud reciproc” si este nevoie ca acestea sa fie reunite cu restul experientei interpersonale a lumii.
Desi Davies si Frawley isi privesc modelul ca fiind un analog contemporan al teoriilor lui Janet despre disociere, de fapt au dezvoltat un model foarte specific al psihicului disociat al adultului supravietuitor al abuzului.
In centrul modelului sta constatarea ca copilul abuzat sexual a fost nevoit, intr-un efort de a conserva rămășitele capacității de a avea încredere în susținerea emoțională și fizică a părinților, sa isi rupa în două părți, în mod fundamental, Eul, adică experiența propriului sine și a celuilalt. O parte internă și una externă.
- O parte externa, sinele de zi cu zi, partea care reacționează la negarea abuzului de către părinte cu propria negare
- O parte interna, celălalt sine, cel din timpul noptii, despre care nimeni nu vorbește. Acesta există doar ca parte a unei stări de reverie, a cărei întreagă existență capătă un aer de irealitate vagă la lumina zilei.
Deoarece nu poate vorbi niciodată despre realitatea abuzului, nu există conexiuni verbale între experiențele celor două aspecte disociate ale sinelui. Copilul abuzat pune în scenă, dar, în cele mai multe cazuri, rămâne fără cuvinte în fața groazei și a regresiei Eului, mediate psihic şi fiziologic de aceasta. Copilul aflat în fiegare este obligat să mențină această absență a cuvintelor prin constientizarea caracterului precar al propriei supraviețuiri neîntrerupte.
În absența capacității de codificare a experiențelor terifiante prin intermediul reprezentării verbale, nu poate exista nicio comunicare între cele două experiențe ale sinelui.
Ca urmare a acestei disocieri, pacientul adult are doua parti proeminente:
- O persona externa, adulta
- o persona interna, copil.
Sinele copil disociat, poate la randul sau sa contina mai multe persona diferite, adeseori cu acces diferit la innformatii si amintiri din trecut, dintre care, cele mai cunoscute sunt:
- Copilul rau-omnipotent
- Copilul bun-perfect
- Copilul abuzat-ingrozit
Sinele adult, extern, al pacientei negociaza lumile externe, interpersonale ale prieteniei, scolii, autoritatii, carierei, s.a.m.d. Tot el este cel care aduce pacienta in terapie. Acest sine are o fct. dubla: ii permite persoanei sa se miste in lumea celorlalti cu succes relativ, si, in acelasi timp, o protejeaza si o conserva pe copila abuzata, care continua sa traiasca inca in cautarea recunoasterii, validarii si a compensatiei. Pentru a putea functiona, sinele adult impune negarea.
In contrast, sinele copil intern, experimenteaza sentimente de rusine, furie, teroare, vinovatie intensa, experiente ce au fost izolate si indepartate, nefiind accesibile sinelui adult.
Lumea psihica a pacientei este organizata in jurul a cel putin doi poli de experienta, si ca urmare a doua seturi complet diferite si exclusive reciproc de sisteme de reprezentari sine-obiect. Cele doua personae au structuri diferite ale Eului, care reflecta seturi complet diferite de amintiri si experiante de viata.
Autoarele afirma ca „analiştii care lucrează cu supraviețuitoare adulte ale abuzului sexual din copilărie se obișnuiesc cu faptul că au cel puțin doi pacienți diferiți în terapie și că tehnica analitică va varia în funcție de sistemul de reprezentări ale sinelui și obiectului care este evocat si pus in scena in cadrul procesului de transfer – contratransfer din fiecare moment.” Odata ce clinicianul lucreaza in mod evident cu parti diferite ale pacientului, complicatiile de transfer – contratransfer, izvorate din schimbarile multiple si care se succed cu repeziciune in organizarea psihica a pacientului, devin evidente. Acestea sunt rezultatul direct al fenomenelor disociative, incluzand variatii referitoare la ce parte a personalitatii pacientului devine dominanta in diferite momente. In timp, o data cu acceptarea manifestata de catre terapeut si a comunicarii stabilite treptat, cele doua stari ale sinelui ajung sa se priveasca una pe cealalta cu restect si intelegere, chiar si afectiune.
Davies si Frawley sunt printre primii analisti contemporani care au subliniat beneficiul de a accesa experienta disociata a pacientului, aceasta constituind „calea regala” spre amintiri si expriente altminteri inaccesibile: ”Doar intrand in lumea disociata a copilului abuzat, mai curand decat interpretand, analistul poate cunoaste prin propriul contratransfer, episoadele coplesitoare de tradare si distorsionare care au condus la inceput la fragmentarea experientei”
Un element central al teoriei autoarelor este necesitatea absoluta a enactmentului in cursul terapiei, pentru ca aceasta sa poata duce la vindecare. Faptul ca enactmentul este esential pentru cunoastere deriva din modelul traumei:
- Modul in care are loc codificarea simbolica a amintirii traumatce
- Sistemele disociate a reprezentarii de sine si a obiectelor
- Regresiile subite si experientele dezorganizatoare
- Hiperreactivitatea si raspunsul traumatic la stimuli arbitrari
Doar prin reactivarea a asemenea sisteme disociate ale reprezentarilor sine-obiect devine posibil pt analistul ce lucreaza cu o supravietuitoare adulta sa isi ajute pacienta sa integreze aceste imagini, altfel inaccesibile, care ii influenteaza intr-o asemenea masura experienta interpersonala a lumii.
Deoarece trauma este ceva despre care nu se poate vorbi, si pentru ca amintirea traumatica are o natura aparte tinzand sa fie somato-senzoriala si non-verbala, natura modurilor de angajare in transfer – contratransfer este descoperita din nou si din nou prin enactment. Aceste enactmenturi ii permit analistului sa isi cunoasca pacienta, incluzand sinele copil, pentru ca terapeutul ajunge sa fie in pielea pacientei in multele roluri diferite ce sunt enactate in mod inevitabil. Autoarele afirma ca terapeutul nu trebuie doar sa se astepte ca acest lucru sa se intample, ci trebuie sa faciliteze punerea in scena a enactmenturilor, atat in joaca cat si in mod serios, in spatiul analitic.
Pozitii de transfer – contratransfer
Autoarele prezinta 4 matrice relationale, care enactate creaza 8 ipostaze relationale:
- Parintele neabuziv neimplicat si copilul neglijat
- Abuzatorul sadic si victima neajutorata, plina de furie neputincioasa
- Salvatorul idealizat, omnipotent si copilul indreptatit care cere sa fie salvat
- Seducatorul si persoana sedusa
Mai recent, Mary Frawley a adaugat o a cincea martice relationala: Cel care stie cu siguranta, si cel ce se indoieste cronic.
Deoarece aceste matrice ccuprind reprezentari ale sinelui si ale obiectului care sunt frecvent clivate de constiinta pacientei, aceste 8 pozitii relationale sunt adesea identificabile doar prin atentia meticuloasa a terapeutului la propriul contratransfer.
- Parintele neabuziv neimplicat si copilul neglijat – este, de obicei prima matrice cate emerge in tratament
Atunci cand un copil este abuzat sexual, cineva inchide ochii. Unul sau ambii parinti neaga violarea corpului si a mintii copilului si par a fi detasati emotional de victima. Acesta matrice evidentiaza trauma profund devastatoare pe care o sufera copilul prin pierderea atasamentului securizant.
Aici problema principala este cea a abandonului emotional ce se contureaza pe masura ce pacientul sau terapeutul, si de cele mai multe ori amandoi pe rand, pun in scena fara sa-si dea seama rolurile copilului neglijat si a parintelui neimplicat, distant.
Davies si Frawley subliniaza faptul ca este crucial pt terapie ca terapeutul sa reziste tentatiei de a-si abandona emotional pacienta, reproducand astfel respingerea parentala initiala a copilului.
- Abuzatorul sadic si victima neajutorata, plina de furie neputincioasa – de obicei este cea de-a doua care apare
La fel ca si relatia internalizata anterioara, si aceasta este frecvent clivata din constiinta pentru a conserva o imagine pozitiva a parintelui relevant, in acest caz abuzatorul. Aceasta constelatie relationala este detectabila in puternice fenomene de transfer- contratransfer care survin in terapie. Functionarea in acesta configuratie relationala este deosebit de supararatoare atat pt terapeut cat si pt pacienta, ambii percepandu-se pe sine si pe celalat ca victima si abuzator.
Terapeutul trebuie sa negocieze echilibrul delicat dintre confruntarea necesara si confruntarea prematura. De asemenea, in masura in care ignora sau minimizeaza caracterul abuzator al pacientei, el recreaza parintele orb, naimplicat, si in cele din urma diminueaza siguranta resimtita a spatiului psihanalitic.
In masura in care terapeutul ramane blocat intr-o traire contratransferentilala de victimizare, este posibil sa ii evoce pacientei sentimente puternice de toxicitate si vinovatie, pe care aceasta nu le poate tolera, si le proiecteaza in terapeut, care este perceput ca toxic, meritand atacul, si astfel ciclul este reluat.
Pacienta evita mai mult decat oricare alta pozitie relationala recunoasterea si explicitarea identificarii ei cu abuzatorul. Interpretarea prematura poate genera negare defensiva si furie, in paralel cu mentinerea clivajului si punerea in scena a identificarii.
- Salvatorul idealizat, omnipotent si copilul indreptatit care cere sa fie salvat
Si acesta matrice relationala este una foarte puternica. Sunt momente, de-a lungul terapiei, când terapeutul este puternic tentat să pună în scenă rolul salvatorului omnipotent, altruist. Aceasta este o punere în scenă contratransferențială care poate fi cu uşurință trezită, oricum, în mulți clinicieni, care, la urma urmelor, au ales să isi trăiasca viața ca salvatori profesionişti. Sentimentele de indreptatire ale pacientei sunt adesea disociate si foarte puternice, astfel incat, oricat de mult ar da terapeutul, niciodata nu este de ajuns, ajungand sa repete cu exactitate in acest rol drama copilului abuzat. Copiii abuzați, ca toți copiii, se acordează inconştient la dorințele relaționale și la tulburările psihice ale abuzatorilor lor. Cu un preț personal imens, ei încearcă să repare infirmitățile adulților pe care îi iubesc. Una dintre cauzele rușinii persistente a supraviețuitoarei este, de fapt, eşecul resimțit de a-l fi salvat pe abuzatorul pe care l-a iubit cu disperare, în ciuda abuzurilor comise de acesta.
La fel ca în alte constelații de transfer-contratransfer, pacienta şi terapeutul vor pune în scenă, pe rând, pozițiile relaționale ale salvatorului și copilului îndreptățit.
- Seducatorul si persoana sedusa
O atmosfera de seductie pluteste de-a lungul terapiei. Terapeutul si pacienta se seduc si se lasa sedusi unul de celalalt. Daca terapia este reusita, va exista in timp o schimbare in natura si perceptia seductiilor reciproce.
La începutul terapiei și pentru o perioadă lungă de timp, este posibil ca pacienta să perceapă reprezentări ale sinelui clivate în care flirtul și seductivitatea fățișă sunt groaznic de periculoase. Acestea sunt lucruri care, la urma urmelor, în mintea pacientei au băgat-o în bucluc de la bun început. Totuși, de la o vârstă fragedă, această pacientă a fost învățată să seducă şi să fie sedusă, pentru a menține o relație primară.
Pe măsură ce pacienta și terapeutul ajung să accepte și chiar să se bucure de sentimentele sexuale reciproce, natura seducțiilor reciproce dintre acestia începe să se transforme. Apare o fază în care pacienta și clinicianul se implică intr-un soi de idilă oedipiană care facilitează refacerea reparatorie a impulsurilor sexuale, ținute la distanță vreme îndelungată, ale fostei victime.
Davies si Frawley recomanda ca terapeutul, precum un părinte suficient de bun, sa sa accepte si sa participe la idila oedipiana, menținând, în același timp, granițele terapeutice.
Desigur, aceste matrice relationale sunt adesea intretesute si pot interactiona una cu cealalta, astfel incat aceasta diagrama simplificata teoretic, devine in practica extrem de complicata.
Ceea ce se intampla in tratatament se poate muta instantaneu dintr-o matrice in alta, si din pozitie in pozitie. Intr-un moment terapeutul poate trece de la a fi salvatorul omnipotent a unui copil plin de nevoi si recunoscator, la a fi abuzatorul unui copil victimizat. Sau, tot intr-o clipa, se poate simti victima neajutorata a unui copil indreptatit si furios, pt ca in momentul imediat urmator sa fie un terapeut inteligent si puternic care salveaza un copil micut si neajutorat, iar dupa doua secunde sa devina el un copil neajutorat avand mare nevoie sa fie inteles de catre pacient.
Davies si Frawley observa pe buna dreptate ca intensitatea afectiva la care au loc aceste enactmenturi penetreaza protectiile analistului si poate fi extrem de dezorganizatoare, dar este singurul mod de a ajunge sa iti cunosti pacientul, si sa fii util.
Aceste matrice relationale au devenit puncte de reper esentiale pt clinicienii ce lucreaza in domeniul traumei. Sunt incluse in cursurile de formare in domeniu, si constituie o schimbare de paradigma.
Ceea ce este atat de important la matricele relationale descrise de Davies si Frawley este faptul ca reusesc sa creeze o imagine a enactmenturilor din transfer – contratransfer cu multitudinea lor de posibile combinatii si permutari. Au reusit cu adevarat sa transforme conceptele din terapia traumei in paradigme psihanalitice.
Mihaela Brandibur, aprilie 2021